Belfast

Belfast_7 august 2012

Plecarea tot din Gara Connolly. Biletul de tren dus-întors 40eur de persoană.

Belfastul pentru mine este un oraș tăcut. Destul de animat, dar tăcut. Nu am mai avut impresia asta niciunde. Poate este doar o impresie datorată istoriei lui recente, luptele violente ale IRA care au culminat cu bombardamentele stradale din 1972.

Când am ieșit din gară am avut un disconfort de adaptare la atmosfera orașului. Pe trotuar   ne-a întâmpinat o cerșetoare de etnie cu un pahar de plastic în mână,  camuflată cu o pătură. Stătea ghemuită pe trotuar, nu puteai să-i vezi fața aplecată, doar mâna întinsă. Acesta a fost momentul în care istoria războinică a orașului a căzut în derizoriu. Mă întrebam de ce tolerează poliția și administrația locală o asemenea situație. Oricum un minus mare în ochii mei pentru Belfast.  Am tras aer adânc în piept și m-am încurajat că Belfastul trebuie să merite efortul nostru de a-l vizita.

Prima vizită am făcut-o la Primărie. O clădire istorică foarte bine întreținută. Se putea vizita liber. Ușile de la intrare au celulă foto. Holul este o construcție pe rotund care se prelungește pe verticală cu un balcon din marmură albă  și o turlă. Pardoseala este din marmură în pătrate albe și negre, iar în centru o roză a vânturilor în același stil. Parcul din afara Primăriei era plin cu vaci de plastic pictate în diverse culori printre statui impunătoare. Pe lateral era un ecran dublu care arăta imagini de la Olimpiada de la Londra.

În general orașul este scund. Clădirile nu par să aibă mai mult de 4-5 etaje. Străzile sunt curate, bine marcate pentru traficul rutier și pietonal. Oamenii liniștiți, poate obosiți de istoria violentă a străzilor.

Belfast este orașul în care s-a construit Titanicul între anii 1911-1912. În vremea aceea Harland and Wolff era cel mai mare șantier naval din lume.

Am văzut un stil arhitectonic care îmbină vechiul și noul într-un mod armonios. O mulțime de poduri care mai de care mai interesante, unele prin balustrade, altele prin ornamentele stâlpilor de sprijin.

Afișele stradale au mesaje foarte sugestive.

Am mâncat la Fed&Watered  pe Donegall Quay. Un bistro interesant. Mâncare bună, frumos prezentată, dar servirea cam aiuristică. Comandai la tejghea și așteptai comanda la masă. Nu au înțeles comanda noastră, au adus meniul pentru o persoană, dar cafeaua pentru două. În fine, am zis că este luni și este lumea prea relaxată după week-end.

Am ajuns și la Catedrala Sf. Anne. Toate scaunele bisericii aveau pernuțe pentru îngenunchiat cusute cu motive florale pe care le regăsim în cusăturile folclorice românești. Impresionant!

Afară doi copii, o fată și un băiat, de 5-6 ani încropeau regia unui scurtmetraj copilăresc. Alergau, se opreau sub niște ciuperci metalice stilizate, vorbeau ceva, iar alergau, se mai alergau și între ei. Ea cu un păr lung despletit, el cu blugi și fără tricou. La început părul ei despletit și goliciunea lui m-au deranjat pentru că le-am tradus prin neglijență, apoi mi-am dat seama că transmiteau lipsa lor de griji și sentimentul de libertate.

Acum când stau și mă gândesc la ei îmi aduc aminte și de băiatul blond din tren de care am avut parte și la dus și la întors. Total diferit de cei doi, energic, dar cu mișcări și cereri repetitive care te oboseau psihic … și mai mi-am adus aminte că la mine la țară se folosea apelativul ”limbric” pentru  copilului fără astâmpăr.

În oraș am mai văzut Crown Liquor Saloon ornamentat cu plăcuțe ceramice multicolore, Clubul Kremlin, sediul BBC, Poșta, Banca Ulster.

La întoarcere în gară am descoperit că treaba era foarte disciplinată. Accesul din gară pe peron se făcea în mod organizat, toată lumea stătea la rând și bariera s-a ridica cu 10min înainte de plecarea trenului cu accesul prealabil al persoanelor care se deplasau cu însoțitori.

Priveliștea din tren ca în filme. Câmpuri verzi, sate rarefiate, garduri naturale. Fermierii foarte înstăriți, aveau tot felul de mașini și utilaje în curți. Am rămas pe retină cu o imagine de câteva secunde a unui drum șerpuit de țară la baza unui deal cu o bisericuță mică din piatră albă foarte veche. Nimic altceva în peisaj decât un drum, un deal și o bisericuță. Nu am reușit să fotografiez dar mă gândesc să mă străduiesc să fac un desen cu ce a mai rămas în memoria mea.

Belfast un oraș tăcut care merită o vizită.

http://morerandomplaces.wordpress.com/category/northern-ireland/