Napoli la pas ușor – 7 august 2015

Napoli la pas ușor – 7 august 2015

După trei zile în tur de forță prin Capri, Ischia, Positano și Sorrento, deși aveam în plan Amalfi am zis „pas”, ca la jocul de cărți. Nu mai puteam continua în același ritm, așa că ne-am propus o zi la „pas ușor” prin Napoli pentru că a doua zi urmau Pompei și Vezuviu.

O savoare aparte o au zilele în ca mă familiarizez cu locul și încep să caut detalii care să mă ajute să îmi formez o imagine mai clară a locului pe care îl vizitez.

Am pornit pe Via Toledo spre Chiesa del Gesu Nuovo. Pe trotuare tot felul de cerșetori și muzicanți. O trăsătură aparte la cerșetorii din Napoli este aceea că nu cerșesc pentru ei, ci pentru animalele lor de companie. Am reîntâlnit personajul cu câinii comunitari în lesă care îmi amintea de bătrânul din „Moonstruk”, un film din anul 1987 cu Cher (Loretta Castorini)  și Nicolas Cage (Ronny Cammareri).

Clădirile cu arhitectură veche au fost în mare parte renovate. Monumentele nu lipsesc din toate piațetele.

Am găsit și o străduță comercială – Via Carrozzieri alla Posta- cu clădiri pline de graffiti.

Chiesa del Gesu Nuovo are o fațadă specială, tapetată cu piramide în relief.

În Piazza del Gesu Nuovo am găsit un anticariat,  cărțile vechi sunt o veche pasiune. Nu am avut timp cât aș fi vrut eu, dar tot am găsit două cărți interesante – „Ricordi di Pompei” cu 40 de imagini din Pompei ruine și reconstituiri, probabil tipărită pe la 1930 și o carte de format mic cu fotografii alb-negru cu imagini din orașele Italiei. Printre filele primei cărți am găsit o carte poștală pe care scrie „La lettura puo creare indipendenza” și avea o siglă cu un raft plin de cărți  sub care era înscris „Un (Lungo)mare di libri” …frumos … mi-am adus aminte de vremurile când cărțile și filmele ne dădeau posibilitatea să evadăm într-o altă lume.

Toate străzile comerciale aveau vitrinele pline

și erau înțesate de terase.

Atmosfera și peisajul citadin ne-au făcut să pierdem noțiunea timpului. La ora prânzului am nimerit într-un restaurant frumos amenajat cu mâncare bună dar servirea cam „lasă-mă să te las”. S-au mișcat greu cu comanda, la friptură nu ne-a întrebat nimeni de garnitură sau salată, de apă au uitat … dezamăgitor.

O arhitectură deosebită am descoperit la Palatul Spaniol.

Nici detaliile artistice nu au lipsit pe străzile din orașul vechi.

Deși clădirile erau destul de apropiate, iubitorii de verdeață au amenajat colțuri deosebite.

O chestiune importantă pe care am observat-o la clădirile vechi, s-au făcut investiții pentru lifturi exterioare. Având în vedere că în aceste clădiri probabil locuiesc multe persoane vârstnice mi se pare o idee extraordinară.

Am mers spre nord, pe Corso Amedeo di Savoia,  până la Grădinile Prințesei Iolanda, lângă Catacombele orașului. Nu am vizitat Catacombele, dar ne-am plimbat prin parc. Până în parc am urcat 100 de trepte. Atmosfera era liniștită, doar câteva persoane cu câinii lor. Am avut timp să ne întindem pe iarbă și să privim cerul. Când te uiți la cer și nu vezi decât cerul, oriunde te-ai afla, poți să te gândești că ești acolo unde vrei. Când eram copil și mergeam vara la bunici mă plimbam prin zăvoi, mă întindeam pe iarbă și priveam cerul. Îmi plăcea obiceiul acesta și în același timp mă înfiora, parcă eram suspendată în spațiu. Acum, de câte ori mă întind pe iarbă și privesc cerul parcă sunt iar copil la țară. E o trăire extraordinară! Pentru cei care sunt departe de casă, atunci când li se face dor de casă pot să privească cerul și pentru câteva momente să se creadă acasă. Aceeași metodă poate fi utilizată și pentru dorul față de o persoană … De experimentat! 🙂

În final, după ce am coborât la nivelul mării, am urmat Corso Umberto I  cu o arhitectură mai nouă, clădiri bine întreținute – universitatea, hoteluri, bănci. Seara era o atmosferă cu iz de „dolce far niente”. Barurile erau pline de italieni gălăgioși care savurau o gustare, un dulce sau un esspreso.  Să tot trăiești!

Noi ne-am retras la hotel :), a doua zi ne așteptau Pompeiul și Vezuviul.