Kilkenny

Kilkenny_9 august 2012

Pentru destinația Kilkenny, care se află în sud-vestul Dublinului,  am plecat din Gara Heuston. Un bilet dus-întors (Adult Day Return) costă 24,50eur. Trenul a fost tras la peron cu 10min înaintea plecării. Este un obicei irlandez.

Kilkenny este un oraș turistic foarte arătos. De cum am intrat pe  John Street Lower ne-au întâmpinat o sumedenie de baruri și magazine cu fațade multicolore împodobite cu jardiniere cu petunii. Clădirile, lipite una de alta, au la parter spații comerciale, iar la etaj locuințe sau camere de închiriat. Irlandezii au un simț artistic deosebit. Vitrinele sunt amenajate într-un mod plăcut și atractiv. Fațadele îngrijite, culori amestecate, dar nimic țipător. Denumirile barurilor și magazinelor sunt scrise cu litere mari pe care le poți citi de la distanță.

John Street Lower este o stradă comercială cu un trafic rutier intens. Viteza de mers a mașinilor este mai mică decât viteza de deplasare a pietonilor. Strada era animată de oameni la cumpărături. Dintre mașini unele erau pentru marfă, altele de întreținere sau de intervenție. Oamenii aveau treabă. Podul peste Nore oferă o panoramă excelentă. Era străjuit de stâlpi negrii cu felinare și coșuri de flori cu petunii fuchsia. Toate clădirile din zonă arătau atât de bine că ziceai că acum le-au terminat de zugrăvit. În partea stângă a podului, înainte de traversare, pe malul râului era amenajată terasa unui restaurant. Un loc bun de contemplat și meditație.

După ce am traversat podul am luat-o în stânga spre Castelul Kilkenny, un edificiu medieval construit între anii 1195-1213. Grădina castelului este împodobită cu o fântână arteziană împrejmuită de ronduri de flori și cu statui antice. Curtea interioară a castelului se prelungește cu o imensă pajiște verde vălurită. Oamenii fac plimbări prelungi cu copii sau cu animalele de companie, pe biciclete sau pe jos.

La capătul pajiștii am găsit un iaz cu rațe, o lebădă și o lișiță cu trei puișori.  Lișița umbla mai mult pe la marginea iazului prin zona cu vegetație. Iazul avea viața lui, casa lui pentru rațe, păsările se plimbau în voie și făceau spectacol. Unul din puișorii lișiței rămăsese în urmă și făcea un efort mare să recupereze distanța dintre mama lui și frățiori. Era foarte haios. Mergea prin apă, apoi se strecura printre niște rădăcini de arbori, iar intra prin apă. Foarte hotărât micuțul!  Puțini oameni în zonă. Am remarcat o bunică cu doi nepoței, apoi un tată cu mai mulți copii, probabil era ora prânzului.

După plimbarea prin parc am explorat partea comercială a orașului cu artere pedestre. O atmosferă plăcută. Copii care alergau, tineri care se plimbau, părinți cu copii mici în cărucioare, oameni cu părul alb. Toate categoriile de vârstă într-o combinație plăcută privirii. Clădirile erau frumos zugrăvite și ornamentate. Pe una din străzi fondul muzical îl asigura un artist într-un scaun cu rotile care cânta muzică irlandeză tradițională .

Am intrat la Restaurantul „Lautrecs ” zugrăvit muștar deschis și cu un portret al pictorului Henri de Toulouse-Lautrec lângă denumirea restaurantului. Ne-a servit o tânără îmbrăcată în negru din cap până în picioare. Genul cămașă neagră cu mânecă scurtă, pantaloni negrii, șorț lung pe lângă corp negru, pantofi sport negrii și părul blond prins într-o coadă de cal. Interiorul restaurantului era amenajat artistic. Mesele din lemn masiv erau ornate cu lumânări groase albe în suporturi care arătau ca un  pahar cu picior din fier forjat în spirală. Mesele fuseseră pregătite pentru clienți cu tacâmuri, șervete și pahare. Lumânările aprinse pe toate mesele în semiobscuritatea restaurantului ofereau o imagine romantică. Pe una din ferestrele restaurantului trona un gramofon bine lustruit și un felinar.

Am luat o carafă de apă cu mentă, lămâie și castravete. Friptura de vită bine făcută a sosit pe un platou dreptunghiular din lemn asortată cu  rucola, cartofii într-o sită specială pentru fript așezată pe șervet alb. La cartofi am primit un sos din roșii foarte bun. Friptura am asortat-o cu un pahar de Merlot. Pentru o desfătare completă am luat și câte un tiramisu cu mentă și căpșune. La final obișnuitul espresso. Toate bunătățurile le-am savurat ascultându-l pe Sting, în special cu „Fields of gold”.

Henri_de_Toulouse-Lautrec_002

După așa desfătare am continuat să explorăm centrul comercial al orașului. O plăcere totală. Am cumpărat dintr-un magazin vinatge,  ale cărui vânzări erau destinate copiilor defavorizați, o geacă din denim cu motive etnice la 6,50eur și o gentuță cu franjuri și ornamente din mărgele mici cu 2,50eur. Apoi am intrat într-un magazin pentru vânători și pescari situat pe o stradă foarte îngustă în trepte. Aici am făcut o achiziție excelentă – o haină roșie matlasată de vânătoare, pe care eu o port în oraș. Sunt foarte mulțumită de ea și foarte mândră de proveniența ei. Magazinul din care am cumpărat haina se numește „Leisureworld”. M-a servit o doamnă în vârstă, zveltă, bine organizată. Mi-a dat o chitanță cu antetul magazinului pe care a trecut-o într-un registru ca pe vremuri.  Făcea bine ce făcea, dar stilul mi s-a părut foarte învechit.  Nu tu casă de marcat fiscală, nu tu POS pentru plata cu cardul. O lume arhaică!  La una din bănci am prins momentul depunerii sau retragerii de cash cu forțe armate. Mașina blindată era însoțită de militari cu puști adevărate. O imagine puternică!

Oricum, ce poate fi mai plăcut, decât să îmbini plimbarea printr-un orășel medieval cu shoppingul-chilipir?

Am plecat la tren într-un moment optim. Am ajuns la gară la ora potrivită. Nu am fost nevoiți să așteptăm deloc.

Pe drumul de întoarcere am privit câmpuri verzi, case albe cu acoperișuri gri, localități cu clădiri de cel mult două etaje, un cimitir cât un oraș, un motociclist care gonea ca supersonicul. Trenul s-a aglomerat pe măsură ce ne apropiam de Dublin, atmosfera a devenit tot mai gălăgioasă. Îmi amintesc de un domn în vârstă care a discutat cu o tânără tot drumul. Nu se cunoșteau, dar împărtășeau impresii. Frumos!

 

Concluzie: Kilkenny este cel mai pitoresc oraș pe care l-am vizitat în Irlanda.

http://myrandomplaces.wordpress.com/2012/08/22/kilkenny