O zi memorabilă, întoarcerea Napoli – Roma – București și peripeții cu Alitalia


O zi memorabilă, întoarcerea Napoli – Roma – București și peripeții cu Alitalia

Pentru vacanța la Napoli am luat bilete prin Vola.ro, pentru mine București – Roma – Napoli și pentru tovarășule meu de viață și călătorii Amsterdam – Roma – Napoli. Pentru un aeroport de rangul Otopeniului este greu să alegi orice destinație fără escală, dar de pe aeroportul Schiphol ai multiple alegeri ca escală și cost. Din cauză că nu sunt o bună vorbitoare de engleză, în situații de criză, mă bizui pe soț. Prin urmare aleg biletele de avion astfel încât itinerarul nostru să fie comun din punctul de escală. Merg pe principiul: îi complic lui viața ca să fie a mea mai ușoară. O abordare care s-a dovedit greșită ca urmare a experienței „furtună la Roma”.

Pe 1 august 2015 am plecat de la București la Napoli cu un zbor Alitalia  cu escală la Roma. Pe Fiumicino (aeroportul Leonaro da Vinci) am observat o relaxarea exagerată a italienilor în traficul aerian intern. Avionul de Napoli a întârziat 55 de minute la decolare. Am avut o strângere de inimă cu un iz de teamă pentru întoarcerea din vacanță care avea în program o escală de 1 oră pentru legătura  cu Amsterdam. Gândul de Napoli ne-a făcut să uităm pentru o vreme acest amănunt. … Ni l-am reamintit foarte clar la întoarcere, pe 10 august 2015.

În dimineața zilei de întoarcere ne-am trezit hotărâți să ajungem fiecare la casa lui. Eu pentru călătorii îmi aleg haine comode, în culori asortate cu starea mea de spirit. Pentru ziua întoarcerii de la Napoli am ales niște pantaloni înflorați și o cămașă bleu cu mărgele cumpărată din Positano, de la magazinul „Maria Lampo” de unde au târguit Dustin Hoffman și Colin Farrell. Asta pentru faptul că după ce am pus piciorul în Capri deja mă simțeam importantă. Am luat un mic dejun copios la Hotel Mercure Napoli Centro Angioino, am chemat un taxi și am pornit spre aeroport.

În taxi, atmosfera relaxată. Șoferul ne-a povestit că doamna Merkel, cancelarul Germaniei, a petrecut concediu pe insula Ischia, a călătorit fără gardă de corp și a stat la coadă pentru biletele de feribot și teatru ca omul obișnuit. Taxiul a cerut tariful corect … și am încheiat experiența cu napolitanii într-o notă de bună dispoziție.

În aeroport am ajuns cam devreme. Eu mi-am făcut de lucru într-un magazin de suveniruri și am cumpărat câteva calendare, degetare și o pictură micuță cu Vezuviul, apoi am vizionat fotografiile expuse într-un spațiu,destinat artei. Am urcat în avion. Lume multă, o revărsare de tineri spanioli care vorbeau și schimbau lucruri între ei fiind poziționați pe diverse rânduri pe partea dreaptă sau stângă a avionului.

Pe la mijlocul drumului, când ne era lumea mai dragă, comandantul aeronavei a anunțat că ne întoarcem la Napoli pentru că la Roma este închis aeroportul din cauza unei furtuni. În situații de genul acesta e mai bine să nu înțelegi exact mesajul vorbit. Eu am avut timp să mă acomodez cu atmosfera de neîncredere care s-a instalat în avion pe fondul unei priveliști absolut senine care se observa pe geamurile avionului.

Ajungem la Roma, unde unii pasageri mai dibaci verifică starea vremii, citesc ultimele știri și nu găsesc nimic despre „furtuna la Roma”. Situația devine frustrantă, vigilenții încep să îți manifeste neîncrederea față de anunțul făcut, poate gândeau la vreo încercare de atentat … oricum stresul ne consuma pe toți de energie. Marea masă de oameni au acceptat mesajul comandantului cu ușurință și nu aveau îndoieli. Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama ce influențe poate avea manipularea și cât de ineficiente sunt agențiile de știri.

La întoarcerea pe aeroportul din Napoli am fost informați că trebuie să stăm în avion 2 ore până ni se permite să decolăm, iar cei care părăsesc nava nu mai urcă. Încă de când ne-a anunțat comandantul că facem drum întors ne-am gândit că legătura spre Amsterdam cu escală de o oră este pierdută și mai aveam șansa la avionul de București. După ce ne-au spus că trebuie să rămânem două ore în avion ne-am luat gândul și de la avionul de București care avea escală două ore și jumătate. Personalul de bord ne-a asigurat că vom fi ajutați pentru legături pe aeroport din Roma de către personal specializat.

Am ajuns pe Fiumicino și am fost orientați spre ghișeele de tranzit. Aici populația s-a împărțit în două: o coadă pentru Amsterdam și Paris și restul la cealaltă coadă. În acest moment familia s-a scindat în două ca la Zidul Berlinului și fiecare a plecat pe drumul lui. Deși îmi era teamă de ce urma nu puteam să-l încurca la nesfârșit pe omul meu cu capacitatea mea limitată de comunicare în limba engleză. În același timp mi-am făcut curaj contactând fratele unei prietene, care era stabilit la Roma și locuia în apropierea aeroportulu, ca soluție de rezervă. Acesta este un moment la care mă gândesc cu jenă, mi se pare că am exagerat cu teama.

Pasagerii pentru Amsterdam au fost relocați rapid și în două ore omul meu era în avion. Pentru București nu existau variante decât pentru ziua următoare, din greșeală tânărul care se ocupa de mine era să mă trimită la Belgrad … . Pentru continuarea procedurilor am fost trimisă la Biglietteria Alitalia. După ce am stat 3 ore în tranzit, au urmat 4 ore de așteptare la bilete. Aici era greu cu familiile cu copii care nu puteau fi separați, pentru persoane singure era mult mai ușor. Am cunoscut o familie din București formată din 3 membrii care fuseseră în sudul Franței și vizitaseră Provance, Parcul Verdon și Bordeaux. La ei a fost mai complicat și i-au trimis acasă prin Belgrad. Întâlnire cu ei a fost foarte plăcută și instructivă. Ei își lăsaseră toate bagajele la cală și se plângeau că nu au schimburi și trusele pentru igiena personală. Eu am avut bagaj de cabină și mai păstrasem un rând de haine curate … . În mulțimea care aștepta pe trei rânduri am observat două doamne de etnie dichisite,  îngrijorate în privința comunicării și îngrozite de teama de a nu rămâne prin aeroport. În acest moment am început să mai prind curaj.

În timpul celor 3 ore din tranzit am trecut de pe terminalul 1 pe terminalul 3 în speranța de a găsi ghișeul Wizz Air care avea o cursă ce urma să decoleze. Am avut parte de interacțiunea cu o domniță care m-a tratat cu superioritate că veneam de la Alitalia să cumpăr bilet la Wizz. Am înțeles că nu mai aveau locuri, dar nu am înțeles poziția de superioritate. Pe moment am crezut că sunt eu sensibilă din cauza oboselii, dar și după ce am ajuns acasă impresia a rămas neschimbată.

După aproximativ 8 ore de așteptări am fost relocată pe aeroportul Frankfurt, urmând să iau de acolo o cursă spre București. Am fost cazată la Hilton, motiv pentru care am renunțat la cazarea de la fratele prietenei mele. Am fost amândoi de acord că nu pot rata o așa ocazie. Pentru a ajunge la hotel am folosit autobuzul gratuit al aeroportului. Cei care au fost cazați în oraș au fost transportați cu un autocar, iar dezavantajul era că trebuia să aștepți umplerea lui.

Singurul moment care m-a deranjat a fost cel în care persoana desemnată să ne orienteze spre cursele care făceau naveta la hotel nu știa să îmi explice clar sau nu înțelegeam eu complet. La bilete am primit explicații pentru o cursă specială, iar eu urmăream o mașină cu o placă inscripționată ca pe cea care o avea autocarul. Persoana cu orientarea nu reușea să îmi explice că este vorba de autobuzul gratuit al aeroportului  care avea traseul până la intrarea în Hilton sau poate că eu din cauza oboselii nu reușeam să mai fac conexiuni. Afară turna cu găleata și deja se făcuse 11 noaptea.

La hotel totul a decurs exemplar. Cazare, masă, orientarea pentru a doua zi. Am ajuns la 23:30, la intrare era cam beznă, doar firma luminoasă te asigura că ești în locul corect. Pe la 12 noaptea am mâncat, personalul a fost foarte amabil cu noi. După ce m-am pus în pat m-a străfulgerat gândul că pe Frankfurt (19 kmp) va trebui să schimb terminalul, groaza mea. Pe bilete nu aveam înscrise porțile, doar zborurile. Am intrat pe internet, m-am lămurit cu structura aeroportului și cu faptul că aterizam pe un terminal, apoi trebuia să urmez o cale, să iau un lift, să iau un tren și apoi să ajung pe terminalul cu zborul de București. Dumnezeule Mare! Parcă eram suspendată în spațiu și încercam să găsesc un punct de sprijin. Cred că punctul meu de sprijin a fost internetul. După ce m-am lămurit cu ce aveam de făcut am adormit.

Nu cred că am dormit 4 ore legat că a trebuit să mă trezesc. Am luat autobuzul pentru terminalul 1,am stat la cozile de la check-in pentru bilete, afișajul era inexistent, parcă iar intrasem în panică. În sfârșit m-am îmbarcat într-o cursă Lfthansa. Zborul a fost lin, am aterizat, am trecut prin tranzit cu control de acte, și eram pierdută … . Pe afișajul de la decolări apărea zborul, dar nu apărea nici poarta, nici terminalul. M-am orientat hotărâtă spre o doamnă cu „i” în piept, de la informații, și i-am explicat că nu văd afișată poarta pentru zborul meu. A căutat pe un aparat ca un calculator cu butoane, pe care îl ținea agățat la brâu, și mi-a notat pe bilet poarta și mi-a urat un zbor plăcut. M-a impresionat răspunsul clar și amabilitatea. Și italienii sunt amabili, dar parcă cam aproximativi. Drumul a fost cum m-a orientat site-ul aeroportului: cale aeroport – lift – tren. Și la lift, și la tren erau însoțitori cărora le arătai biletul și ei te orientau pentru un plus de siguranță. Toți amabili și exacți. Trenul pentru tranzit mergea la o stație de metrou și până la ieșirea din aeroport avea mai multe opriri. Drumul a durat cam o jumătate de oră. Problema era că dacă coborai la altă stație până mai așteptai un tren trecea timp. Escala a durat 2 ore și jumătate, suficient, dar nici prea mult pentru greșeli sau bântuit prin aeroport. În plus, trebuia la poarta de îmbarcare, să primesc și loc. Am ajuns din timp la poartă, am primit loc, avionul nu prea aglomerat. De fericire am băut un pahar de vin alb și mi-am pus în căști un playlist cu Dinu Iancu Sălăjanu. Țăranul, tot țăran!

Concluziile mele în urma acestei experiențe:

  1. Chiar dacă nu stăpânești bine engleza, fii atent la cei din jur care se află în aceeași situație;
  2. De pe un terminal pe altul poți trece cu un biletul din ziua curentă chiar dacă timpul zborului a trecut de mult (probabil în situații de criză);
  3. Nu te agita să rezolvi singur problema, cel puțin din experiența mea cu un zbor de linie, compania aeriană de la care ai cumpărat biletul se ocupă de tot;
  4. Mi s-a cerut acordul pentru alegerea aeroportului de legătură. Am înțeles că poți să fi relocat în termen de 3 zile;
  5. La relocarea am primit itinerarul zilei cu zborul de întoarcere, am primit indicații cum să ajung la naveta pentru hotel, am primit indicațiile pentru hotel. Totul a fost notat de persoana de la Alitalia pe hârtie ca să nu existe riscul că nu s-a înțeles mesajul verbal;
  6. Pe itinerar am primit doar cursele cu orele de check-in, a doua zi la aeroport am primit biletul propriu-zis.
  7. Faptul că pe bilet nu am primit locul la al doilea zbor, nu m-a îngrijorat pentru că aveam experiența automatelor de bilete de pe Charles de Gaulle și Schiphol când, la fel, nu am primit locul pe bilet. La Paris am fost indusă în eroare de personalul de la informații și am stat la coada pentru bagaje de cală deși aveam bagaj de cabină de era să pierd zborul, la Amsterdam am primit confirmarea că locul ți se alocă la poarta de îmbarcare. Am trecut prin experiențe similare de două ori înainte, ceea ce mi-a prins bine. Așa mi-am dat seama că nu este foarte important să vorbești multă engleză, cât să fi atent la proceduri.
  8. De multe ori nici personalul din aeroporturi nu stăpânește limbile străine foarte bine, exemplu francezii limba engleză, italienii limba franceză. Din câte mi-am dat seama utilizează câteva expresii și se așteaptă la anumite răspunsuri. Dacă se exprimă cineva diferit de ce știu ei, îi pune în dificultate. Este bine, ca pe lângă un vocabular minim, să ai o hârtie și un pix pentru orice eventualitate pentru că litere și cifre sunt înțelese de toată lumea.
  9. Atitudinea cea mai bună este aceea de calm și deschidere spre comunicare. Nu strică un zâmbet pe față.

Am rămas impresionată plăcut de răbdarea celor de la Alitalia care au relocat persoane din zeci de avioane. Deși nu mi s-au părut foarte exacți în proceduri (puteam să trec peste statul în tranzit 3 ore și să mă odihnesc la hotel) ținta finală a fost atinsă. Fiind singură am lăsat bagajul la străini pentru a-mi cumpăra apă și de mâncare sau pentru a merge la toaletă. Toată lumea era binevoitoare. În cele 4 ore cât am stat la coada pentru bilete de la Alitalia nu am observat pe nimeni să vrea să fenteze coada. Toată lumea stătea calmă la rând. Erau familii pentru care se consumau și 30 de minute pentru a le găsi un zbor. Am trăit momente în care am simțit că lumea asta mai are o șansă în bine.

Pentru mine întoarcerea de la Napoli rămâne o experiență memorabilă, un prag psihologic depășit în frica de a nu face față singură conversațiilor cu străinii cu un vocabular redus și frica de a nu face față efortului fizic prelungit. Un plus la atitudinea calmă a fost răbdarea educată de suferința pe care mi-a pricinuit-o hernia de disc. Cred că nimic în viața asta nu este întâmplător.

… și morala, vorba lui Topîrceanu:

„Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie:

După întristare vine bucurie.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s