Napoli, a doua zi – Castelul Nuovo, Castelul Sant’Elmo și străduțele de pe dealul Vomero – 3 august 2015


Napoli, a doua zi – Castelul Nuovo, Castelul Sant’Elmo și străduțele de pe dealul Vomero – 3 august 2015

Primul obiectiv Castelul Nuovo – un castel medieval (1279-1282) situat în apropiere de  Piazza Municipio. Dinastia de Anjou, care a urmat dinastiei germane Hohenstaufen, a mutat în secolul al XIII –lea capitala Reagatului Napole de la Palermo la Napoli. Castelul Nou, în limba dominatorilor, a fost construit strategic ca o fortăreață trapezoidală  cu 5 turnuri groase după modelul  bastilles pentru a veghea asupra zonei portului. Cea mai frumoasă parte a castelului este Arcul de Triumf ridicat și ornamentat în cinstea lui Alfonso de Aragon. Stilul arcului este renascentist, intrarea este flancată de coloane corintice, iar construcția are de fapt două arcuri suprapuse despărțite printr-un basorelief care reprezintă o paradă pentru Alfonso condusă de un car antic. Al doilea arc are deasupra patru statui care reprezintă virtuțiile lui Alfonso, nu m-am clarificat care sunt acestea. Arcul este construit din marmură albă. Ușile din lemn masiv  sunt de sculptate cu scene istorice.

De la Castelul Nuovo am pornit pe Via Toledo să găsim funicularul linia – Funicolari Centrale – între Piazza Augusteo și Piazza Fuga, 1 euro o singură cursă. Intrare ascunsă într-un scuar pe lângă care am mai trecut fără să ne dăm seama. Am coborât la a doua stație (Petraio) și am pornit în căutarea Castelului Sant’Elmo. Intrarea în castel se face dintr-o grotă cu lift în schimbul a 5 euro. Castelul este o fortăreață medievală situată în vârful dealului Vomero, construit sub formă de stea cu șase colțuri. În trecut a fost utilizat ca închisoare și garnizoană, azi este utilizat de administrația locală. Datorită poziției sale strategice a fost utilizat ca punct de observație la înălțime. Castelul nu îți ia ochii, în schimb panorama este fără egal.

De la castel am fost nehotărâți în privința direcției. O variantă era să coborâm pe Padamentina, o alee în trepte între castel și Strada Vittorio Emanuele care oferea o panoramă unică, sau să mai poposim puțin pe deal pentru masa de prânz. Ca să nu forțez prea mult piciorul afectat de hernia de disc am mers pe varianta a doua, deși am pierdut priveliștea la coborâre. O altă ratare este Mănăstirea San Martino, rămâne pe data viitoare.

Ne-am oprit la Trattoria Pizzaeria „Vanity Chef” un loc bun de luat masa. La o masă în apropiere s-a așezat un domn italian care făcea parte din obișnuiții casei, un personaj interesant ca ținută, atitudine, mod de a se introduce. După ce s-a interesat de unde suntem a început să laude mâncarea italiană care se pare că este cea mai bună din lume. Domnul era un gurmand, a savurat totul la maxim. L-am pozat fără aprobare, sper să nu se supere.

De la punctul terminus al Funicolari Centrale am coborât cu funicularul până la stația Vittorio Emanuele și apoi am luat-o pe jos.

M-a uimit circulația tumultoasă cu scutere și mașini mici a italienilor, dar și marea lor politețe și îngăduință în trafic.  Este un interval de  un minut când semaforul este roșu la mașini și din verde se face roșu la pietoni, pietonii încă mai pot trece. În astfel de momente, mai ales cei cu scutere, te invită politicos să treci. Chiar și când pietonii încă mai trec, deși e roșu pentru ei și la mașini s-a făcut verde, nu este nicio supărare în trafic, parcă tot timpul e al lor. Mi-a plăcut atmosfera prietenoasă între participanții la trafic și pietoni. La început refuzam categoric să traversez la îndemnul scuteriștilor, dar pe măsură ce zilele treceau m-am integrat foarte ușor în atmosfera orașului și traversam cu o mică înclinare de cap în semn de mulțumire, sau ridicam mâna în semn de salut, sau le zâmbeam și le spuneam „Grazie!”

Am bântuit din nou pe străduțele dealului Vomero care ne-au dus înapoi în Piazza Municipio. Am admirat arhitectura,

clădirile cu verdeață,

detaliile arhitecturale,

și detaliile comerciale.

Am ajuns și în port la Molo Beverelo de unde am luat bilete la vaporaș pentru Capri și Ischia.

Am finalizat ziua la o gelaterie în Galeriile Umberto. Lângă noi un grup de unguri nu se hotărau la înghețată, iar în stradă un grup de trei pensionari făceau spectacol de operă.

Napoli_3 august 2015

O zi frumoasă, cu panorame de nedescris, în care m-a uimit îngăduința din trafic contrar poveștilor citite pe internet despre traficul infernal din Napoli.

Urmează Capri, Ischia și Positano …

Dă-mi Doamne zile să le mai văd o dată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s