Tivoli


Tivoli_16 august 2014

Tivoli – o splendoare! Înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Obiectivele excursiei: Villa d’Este, Centrul vechi al orașului și Vila Gregoriană.

Am luat metroul în direcția Rebibbia și am coborât la Ponte Mammolo, iar de acolo autobuzul COTRAL până la Tivoli așa cum ne învață TOP10 Roma. După câteva ezitări cu urcat și coborât de scări am intrat într-un bar, la nivelul liniei de metrou, unde se vindeau bilete pentru autobuz – 2,20 eur de persoană dus (Vale una sola corsa). Semnalizările pentru cumpărat de bilete și autobuz inexistente. Deci întrebat în italo-engleză … totuși oamenii săritori. Am luat autobuzul la mustață. Bineînțeles că trebuia să fii ca la vânătoare, să vezi ce autobuz intră în autogară, la ce peron, ce destinație are etc. Citisem pe undeva că autobuzul face 30 de minute până în Tivoli, așa că nu ne-a rămas decât să începem cronometrarea. Traseul a fost pe o autostradă și apoi a început să urce la munte. Am văzut semnalizarea Villa lui Hadrian și știam că mai sunt 10 minute de mers. Ca să fiu sigură m-am dus la șofer și l-am întrebat ca o mare vorbitoare de limbă italiană ce sunt – ”Vila de Est?” (pe românește) și omul mi-a răspuns politicos – „Prossima!” , adică „prossima puntata, prossima fermata” cum ne zicea un nene pe vaporaș la Paris. Ne-am dat și noi seama că este ”următoarea”. Tovarășul meu de drum s-a grăbit să apese pe sonerie, iar domnul șofer a oprit în dreptul unui bar cu terasă. Pe terasă plin de domni venerabili atenți la turiști. Am hotărât să întrebe domnul pe domni încotro este Villa d’Este. Domnii venerabili aveau răspunsul pregătit, ne-au făcut semn să traversăm stradă și apoi înainte. Mi-au plăcut domnii! Erau bine dispuși, savurau câte un espresso, beau tutun și sporovăiau. Ceva la ce visez să apuc și eu într-o zi!

Am traversat strada, am dat de o piață largă și într-un colț pe un zid am văzut inscripția Villa d’Este și o intrare modestă. Mai în laterală pe o străduță se vedea terasa unui restaurant cu fețe de masă  în pătrate, favoritele mele, unde deja îmi făcusem planul să mâncăm de prânz. Se zărea o tânără care aranja mesele pentru clienți.

Am intrat în Vilă și ne-am minunat. Vila a fost construită în anul 1550 în stil renascentist de către cardinalul Ippolito al II-lea d’Este, fiul lui Alfonso I d’Este și Lucrezia Borgia. Camerele sunt decorate cu fresce (tehnică de pictură pe perete umed). Picturile demne de toată atenția.

Din vilă am coborât  în parc pe o colină abruptă cu scări și alei simetrice.

Panorama este minunată.

Marea atracție sunt fântânile.

Și detaliile lor.

„Le Fontano Cento” (100 de Fântâni) – înșiruirea de capete și păsări acoperită de prea multă vegetație și-a pierdut din farmec. Vederea din lateral pe care am găsit-o în pozele din ghidurile turistice este mult diferită față de ce am văzut la fața locului.

„Fontana dellOvato” (Fântâna Ovală) are o cădere de apă sub formă circulară ca dintr-un pahar cu o Nimfă. În spatele căderii de apă sunt sunt mici grote cu arteziene.

„Fontana della Rometta” (Fântâna Mica Romă) este mult în stânga parcului, sub forma unei bărci cu catarg-obelisc și o zeiță cu suliță care supraveghează zona. Nu lipsea Lupoaica cu Remus și Romulus.

Cele mai spectaculoase sunt Fontana dell’Organo (Fântâna cu Orgă), „La Fontana di Netuno” (Fântâna lui Neptun) și „Le Peschiere” (Pescăria). Apa pornește dintr-un templu al zeilor, cu  statuile lui Apollo și a Dianei, care maschează o orgă hidraulică. Am avut norocul să ascultăm concertul dat de apa care trece prin tuburile orgii, acesta se produce o dată la 2 ore. După ce trece prin orgă, apa curge în cascade de la o înălțime considerabilă creând o perdea de apă peste bustul lui Neptun. În zilele însorite poți să ai noroc să vezi curcubeul în ploaia cascadei. La baza Fântânii lui Neptun se află câteva bazine cu pești.

„Fontana dei Draghi„ (Fântâna Dragonilor) se află chiar în fața vilei pe axa principală care traversează grădina. De la nivelul celor 100 de Fântâni, sub un balcon, pornesc două scări semicirculare care cuprind fântâna arteziană cu cei patru dragoni. Pe balustradele circulare curge apa ca printr-un jgheab cu mici cascade, iar din loc în loc sunt vase cu jetul artezienelor orientate spre fântâna cu dragoni. Un spectacol! Intrarea 11 eur.

Villa d’Este a cunoscut perioade de înflorire și de degradare. Cea mai prolifică perioadă a fost a doua jumătate a secolului al XIX – lea care a culminat cu găzduirea lui Franz Liszt.  Acesta a compus aici ”Les jeux d’eau à la Villa d’Este” și a susținut unul din ultimele lui concerte. Vila a trecut în patrimoniul statului după Primul Război Mondial. Un loc de relaxare și promenadă excelent!

Prânzul l-am luat pe terasa zărită la intrarea în Villa d’Este. Ne-a întâmpinat tânăra pe care o văzusem pregătind mesele. După ce ne-a recomandat o masă să ne așezăm m-am pomenit că ne-a zis „Bună ziua!”. Eeee … de aici s-a schimbat treaba. Am cerut recomandări și explicații la meniu și am luat paste în sos de smântână, ravioli cu brânză în sos de roșii, vin alb, apă minerală și … espresso.

Am făcut schimb de păreri cu tânăra noastră compatrioată. De 9 ani în Italia, de 7 ani la Ristorante ”L’Angolino di Mirko” din Tivoli, căsătorită. Ne-a făcut o impresie foarte bună. Frumoasă, isteață, vorbea bine italiana și engleza, foarte atentă cu clienții și cu colegii. Genul de întâlnire pentru care ți-e drag neamul din care te tragi. Am felicitat-o pentru realizări și i-am urat mult succes pe mai departe. În paralel le-am tras niște înjurături domnilor politicieni care au făcut în așa fel încât atâția tineri capabili și muncitori să îți ia lumea în cap. Sinceră să fiu am avut câteva lacrimi în ochi de bucurie că există oameni care te fac să fii mândru de neamul tău sau mai bine zis să nu te rușinezi.

Detalii …

Apoi am vizitat centru orașului. O plimbare agreabilă. Într-o piață am găsit un magazin „Tradiții românești!” care era închis la ora prânzului, dar mai după masă s-a deschis și am luat și noi o sticlă de Borsec. Nicio apă nu se compară cu Borsec! Am întâlnit un grup de muncitori români care lucrau la renovări de case. Aveau de lucru din belșug. Am observat grupul lor animat de departe. Am știut că sunt de-ai noștri. Plimbâdu-ne pe străduțe am zărit un nume românesc pe eticheta unei cutii poștale „Petrică X”. Cea mai mare surpriză a fost să auzim Ioana Radu de la o fereastră. Pentru o clipă parcă eram acasă.

Străzi…

Fațade …

Detalii stradale …

După Centru Vechi am pornit spre Vila Gregoriană. Ne-am întors în perimetrul Restaurantului „Colțul lui Mirko” (http://www.angolinodimirko.com) și doamna proprietăreasă ne-a invitat să servim masa.  I-am spus că am mâncat la restaurantul de după colț. Doamna a fost foarte bucuroasă și a zis „Mia sorella!”. Îmi plac italienii!

Ca să intrăm pe poarta principală a trebuit să ocolim pe Viale Trieste și Viale Roma. Parcul este situat la poalele orașului Tivoli și are la bază lucrările de schimbare a cursului râului Aniene care provoca inundații. Principalele atracții ale parcului sunt Cascada Mare și Cascada lui Bernini. Traseul se desfășoară pe cărări abrupte, oferă peisaje deosebite și durează aproximativ o oră și jumătate. La intrare ne-a întâmpinat un grup de tinere studente, voluntare, care ne-au însoțit o parte din drum pentru a ne povesti despre lucrările de schimbare a cursului râului.

Ieșirea din parc se face pe versantul cu Templul Vestei. Urcarea destul de abruptă. La ieșire se trece printr-o librărie-restaurant unde am servit o „bibita” (băutură răcoritoare). Intrarea în parc 8 eur.

Am plecat spre Roma deplin satisfăcuți de Tivoli. Stația de autobuz nesemnalizată. Autobuzele veneau destul de des, cam 10 minute. De data asta ne-am întors cu un autobuz de oraș, nu autocar, același preț. Traseul mai lung cu 15 minute trece prin partea industrială a celor două orașe. La metrou o cartelă nu mergea, se demagnetizase … s-a rezolvat.

Concluzie: Tivoli un oraș cât 3 (muzeu-parc cu fântâni, centrul vechi, parcul cu cascade). Putea să fie cât 4 dacă vizitam și Villa Hadriana. Rămâne pe altădată după logica „Cine trăiește călătorește!”.

 „Dacă singura rugăciune pe care ați spus-o în întreaga viață a fost MULȚUMESC, atunci este de ajuns.” Meister Eckhart

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Tivoli&8221;

  1. Da, mai mult cuplul pupacios trebuie sa recunosc, o zi nu mi-ar ajunge nici pentru sedintele foto. Oh, Italia…

  2. Minunata calatoria voastra in Tivoli, are tot ce-mi place: arta, vegetatie multa, arhitectura veche, parcuri, fantani. Coborarea de la vila spre parc e incantatoare. Te inteleg cu sentimentul de bine la gasirea concetatenilor nostri plecati din tara.

    • Sper că l-ai remarcat pe puștiul asiatic în pantaloni roșii. Îi poza lui ta’su în fel și chip. Deci, de reținut că Villa d’Este este o locație bună pentru ședințe foto. … Te aștept cu fotografii! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s