Roma 1


Prima, cu care ne întâlneam dimineața, era o mașinuță veche cu număr de Roma. O bijuterie retro cu care m-aș fi plimbat de dimineața până seara prin oraș. De câte ori o întâlneam, mai mult dimineața decât seara, îmi dădea o emoție plăcută și câteva secunde de visare.

Ca și ieri seară am coborât la Colosseum. Am văzut o mulțime de vizitatori. Dacă aseară atmosfera era romantică cu un cuplu frumos, cu un mire și o mireasă, sau cu un domn care își alegea o pălărie, în această primă dimineață acțiunea se derula mai cu forță.

După ce am privit la Colosseum și la Arcul lui Constantin, care se pare ca a fost al lui Traian mai înainte, am ponit spre Circo Massimo.

Nu am putut să nu observ o familie de musulmani care se fotografia cu luptătorii romani din recuzita turistică a Romei. Instantaneu mi-am pus întrebarea „De ce o doamnă musulmană, care vizitează Europa, nu poate să dea jos hijabul și să se îmbrace ca femeia occidentală? în condițiile în care orice femeie care ajunge în vizită în lumea musulmană trebuie să își pună văl pe cap. De ce occidentalii sunt mult mai toleranți decât musulmanii?

Am dat ocol la Circo Massimo pe care azi nu mai aleargă carele romane, ci este folosit mai mult ca pistă pentru bicicliști și loc de alergare. Apoi am trecut strada spre Basilica Santa Maria in Cosmedin. Pentru testarea adevărului La Bocca della Verità se stătea la coadă. Noi ne-am uitat la ea de după gard și am plecat mai departe.

Am traversat Ponte Palatino ca să ajungem în Trastevere. În orice parte te uitai nu te puteai opri din fotografiat. Am ajuns pe treptele Chiesa di San Francesco a Ripa. Din interior răzbătea până afară slujba de duminică. Aici am ratat una din cele mai frumoase sculpturi în marmură ale lui Bernini – „Fericita Ludovica Albertini” (1674). În zona asta ne-am dat seama de importanța cișmelelor la Roma. Dimineața am luat apă mineral de la metrou. Cât timp pot să ajungă două sticluțe de jumătate de litru? Soțul meu a zărit o cișmea unde turiștii își reumpleau sticlele de apă. Acest obicei l-am preluat și noi. După ce am umplut sticlele cu apă am zărit un indicator cu Porta Portese. Nu mai îmi aduceam aminte despre ce este vorba, dar știam că este ceva important. Așa am ajuns în cel mai mare talcioc din Roma. Norocul meu a fost că nu eram singură, că altfel cred că aș fi cheltuit și ultimul bănuț pe chilipiruri, chiar dacă nu aveam nevoie de ele. Porta Portese este o poartă antică de intrare și de apărare a Romei construită în  1644.

Am făcut și eu o achiziție din târgul de vechituri, o geantă de umăr care seamănă cu o cutie cu capac foarte practică, pe care am purtat-o toată vacanța. Pe o căldură de se lipeau hainele de tine de transpirație, dar cu tășcă de la Porta Portese, am pornit cu elan pe Via Mameli și apoi pe Via Garibaldi în căutarea unui loc de luat masa. Am găsit „Retrobottega” un restaurant cu design retro, terasă la stradă și meniu tipic italian. Am luat Pazanella (bucăți de pâine uscată înmuiate cu suc de roșii, ulei de măsline, oțet și busuioc), Parmigiana di melanzane (specialitate italiană din vinete pane cu brânză, roșii, carne și busuioc), Pizza Napoli (cu roșii, mozzarella- brânză de bivoliță, ulei de măsline și busuioc), două „chiara media” de berea casei (așa scria pe bonul fiscal pentru pahare), „acqua gassata” (apă minerală cu gaze rarefiate) și două „tavolo caffe” (cât de melodios sună – măsuța de cafea). Panzanela mi s-a părut banală, Parmigiana di mozzarella bună, Pizza Napoli excelentă, berea minunată, apa gazoasă slăbuță, expreso fără cucsur, prețurile bune. Nu m-aș mai fi deslipit de masă.

Înarmați cu buna dispoziție pe care ți-o oferă o masa gustoasă ne-am plimbat prin Trastevere cu ochii larg deschiși să nu ne scape niciun colțișor neadmirat.

După ce am ieșit din Trastevere, am ținut malul Tibrului până la Castelul Sant Angelo construit initial ca mausoleum pentru Împăratul Hadrian și care ulterior a fost transformat în castel de papi. Castelul poartă denumirea de azi din anul 590. În timpul epidemiei de pestă papa Grigore cel Mare a avut o viziune cu Arhanghelul Mihail care a pus capăt epidemiei prin punerea sabiei în teacă, gest care a simbolizat sfârșitul mâniei atotputernicului.

Am traversat râul pe Ponte Sant Angelo, am urmat celălalt mal al apei până la Via Tomacelli, apoi am străbătut Via dei Candotti până în Piazza di Spagna cu Treptele Spaniole. Aici am avut prima decepție. Treptele Spaniole erau în renovare. M-am așezat pe o bordură să mai îmi trag sufletul și să îmi treacă tristețea. Mi-am zis în gând că va compensa cu Fontana de Trevi. Am pornit curajoși spre următorul obiectiv privind cu nesaț la tot ce se afișa în calea noastră. Zona Fontana de Trevi foarte aglomerată ne aștepta cu a doua mare decepție … și aceasta era în renovare. Schelele șantirului acopereau toată partea vertical, adică pe Neptun în trăsura lui în formă de scoică. Nu se puteau vedea decât cei doi cai, unul blând și altul nărăvaș ca toanele mării, struniți de doi tritoni (zeități marine cu trup de om și coadă de pește). În luna august a fost dată în funcțiune o pasarelă pentru vizitare. Se estimează finalizarea lucrărilor în toamna anului viitor. Am simțit un mare regret, dar nu așa de mare încât să ne indispună.

De la Fontana de Trevi am pornit spre stația de metrou Republica cu un popas la Palazzo del Quirinal, actuala reședința oficială a președintelui Republicii Italiene. Palatul, după cum spune Wikipedia, a găzduit 30 de papi, 4 regi și 11 președinți.

Piazza dela Repubblica are o construcție deosebită. Un semicerc format din clădiri impunătoare cu coloane, pe celălalt semicerc băile romane ale lui Dioclețian printre care Michelangelo a proiectat Basilica di Santa Maria degli Angeli. În mijlocul pieței tronează Fontana delle Naiadi cu cele patru nimfe nude: nimfa lacurilor, nimfa râurilor, nimfa oceanelor și nimfa apelor subterane, iar în mijloc a fost amplasată o statuie cu zeul mării Glaucus simbolizând victoria omului asupra forțele naturii.

Pentru că stația de metrou Termini era la doi pași, am plecat sprea ea ca să nu mai schimbăm metroul la următoarea. De la Termini până la Annibaliano sunt 4 stații. Așa că am ajuns repede pe Via Gradisca la Hotel Mercur Roma Corso Trieste situat într-un cartier foarte liniștit și select.

Nu mai rețin impresia zilei, dar rețin clar dorința de a mă trezi a doua zi de dimineață.

http://morerandomplaces.wordpress.com/2014/10/14/rome-2/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s