Guy Bellamy_Turist fiscal


Guy Bellamy_Turist fiscal

Bună cartea! Scrisă de domnul Guy Bellamy care s-a născut în anul 1935 la Bristol. La  24 de ani redactor șef la Daily Express. A colaborat și cu The Sun. Crema tabloidelor din Marea Britanie. Așa că așteptarea mea de la această carte a fost să mă foarte bine dispună cu umor englezesc.

Nici nu m-am apucat bine de citit și aflu că Fred Cartonu’ (de carton) și Traderu Ryan (negustorul) sunt prieteni la cataramă și își fac veacul în Cellar Bar (Barul din Pivniță). Nu mă gândesc prea mult ce legătură are asta cu turismul fiscal și mă clarific când Fred primește vestea că mama lui a murit. Omul se duce să se ocupe de cele necesare și află de la avocatul mamei că va deveni milionar. Doamna Carton își dăduse seama la timp că fiul ei nu va avea o carieră de succes și s-a hotărât în urmă cu 12 ani să investească într-un teren, vreo două pogoane, care să-i fie de ajuns copilului la bătrânețe. Judecata doamnei s-a dovedit justă. În anul morții ei terenul, pe care dăduse câteva mii de lire, valora 1,5 milioane de lire. Avocatul i-a explicat lui Fred că după ce plătește la stat 40% impozit pe profit din vânzarea terenului va rămâne cu  900.000 lire. Dacă mai adăuga banii de pe casa rămasă moștenire și  asigurarea de viață, chiar și după plata impozitului pe profit tot rămânea milionar. Acum intervine contabilul, fratele avocatului, care îl sfătuiește să lase banii pe seama unui investitor. Pentru aceasta va primi 12% pe an dobândă, adică 120.000 lire pe an. Impozitul pe profit va fi 48.000 lire. Aici intervine întrebarea: De ce să dea impozitul de 48.000 lire pe an guvernului englez?, când s-ar putea muta la Monaco unde ar putea închiria ceva cu 1000 de lire pe lună (12.000 lire pe an)  și ar economisi 36.000 lire pe an.

În anul îmbogățirii, Fred era un tânăr de 35 de ani fără serviciu. Se tot angaja și își tot dădea demisia pentru că avea o aversiune psihologică față de sclavia plătită. Trăia într-o locuință minusculă și învățase să fie foarte chivernisit. În fața lui se afla o lume misterioasă, cea a îndatoririlor de serviciu, a țintelor financiare, a renumerațiilor neimpozabile și a pensiilor private. Singura lui dilemă  era ce divertisment mai pusese la cale televiziunea britanică pentru el în acea după-amiază. Cartonu’ Fred nu plecase niciodată în vacanță, dar descoperise o treabă interesantă  „culcatul devreme și trezitul devreme fac din bărbat un ins sănătos, bogat și plictisitor”.

În paralel Traderu Ryan avea presimțirea că toată treaba cu banii n-o să aducă decât vești proste. Îi prevestea un viitor sumbru lui Fred, că va ajunge un amărăștean la Monaco, căruia îi va fi dor de casă, că va fi singur într-un apartament în fața unui post TV pe care nu îl înțelege, cu un ziar pe care nu-l poate citi și cu un radio pe frecvența postului BBC Internațional, care se aude cu intermitențe.

Ajuns la Monaco Fred prinde gustul trândăvelii de lux. Se plimbă pe Croazetă. Știe toate stațiile de tren de la Monaco la Nisa (Cap d’Ail, Eze, Beaulieu, Villefranche sur Mer). Descoperă străduțe cochete, restaurante cu mâncare bună, istoria artei, istoria literaturii legate de Coasta de Azur. Se instruiește cu istoria principatului. „Exista o plajă, dar nu putea să înoate; avea unde merge, dar nu putea conduce. Își petrecuse întreaga viață mulțumindu-se cu puțin. Anii trecuseră unul după altul, iar el nu învățase să călărească sau să schieze. Nu știa să cânte la vreun instrument muzical sau vreo limbă străină. Nu știa nici măcar să danseze.” La Monaco lui Fred îi lipsea televiziunea, biblioteca, Cellar Bar, posibilitatea de-a întâlni un cunoscut pe stradă sau, ocazional, câte-o petrecere. Când ziarele englezești soseau la tarabă se grăbea să cumpere unul ca și când ar fi fost o scrisoare de-acasă.

În vâltoarea acomodării are șansa să o cunoască pe Kate Seymour. Șansa i-a acordat-o Lena Ryan, nevasta lui Traderu Ryan fugită la Monaco cu Jeremy Tyrrell, un ”păpușel” pe care și Kate îl plăcea.  Fred îi întoarce Lenei favorul, i-l prezintă pe Philip Hunt, un scriitor renumit cu respect pentru dame, total diferit de Ryan după care Lena arunca cu ce prindea la mână.

Kate era mai tânără cu vreo 10 ani ca Fred, o tipă greu impresionabilă, uneori chiar nepăsătoare față de farmece. Lucra la proiectul „Melcișorul Emu”, o carte cu multe desene și cu o poveste simplă pentru preșcolari. Fred o invidia mai mult decât ar fi fost dispus să recunoască. O fată cu carieră, talentată, ambițioasă și cu dorința de-a reuși.

Când s-a gândit Fred, să o ducă pe Kate de la aeroport  la Monaco cu elicopterul, nu a greșit. I-a plătit cazarea la un hotel scump și a plimbat-o pe fată la Nisa, Cannes, Juan-les-Pins, Antibes, Cagnes, Menton, Mougins, apoi a extins aria turistică în Italia la Ventimiglia. Ajunsese că numai se gândea la ea și îi venea să danseze.

Apoi Fred și-a dat seama că prietena lui Kate știe să conducă mașina și a reacționat prompt.

„- Conduci? Spuse el. Nu știam.

– Sunt o doamnă cu multe talente.

– Exact ce aveam nevoie, eu neavând nici unul. Condu-mă, te rog, la oficiul stării civile.”

Fred s-a dovedit a fi un tip deosebit. El s-a implicat în redistribuirea bunăstării sub lozinca „Nu-i răsfățați, salvați-i!”. Era vorba de oamenii bătrâni și săraci aflați în programul lui de binefacere.

După ce că era bogat și sensibil, mai avea și păreri personale:

*La Monaco clădirile se ridicau așa de repede că jumătate din cărțile poștale nu mai erau de actualitate.

*În afaceri când cineva pierde, altcineva câștigă.

*Prefer romanele în locul filmelor. Nu ai parte de muzica aia îngrozitoare de pe fundal.

*Trebuie să recunosc că nu mi s-a părut cine știe ce ispravă nici maturizarea mea. Încotro duce, nu tot către 4 scânduri?

*La Monaco dacă cineva mai muncea o făcea cu mare discreție, ca un om care avea un viciu secret.

*Cum reușesc oare oamenii să fie atât de violenți? Frustrarea. Același lucru care dă naștere și adevăraților teroriști.

*Plăcerea sexuală este pentru bogați. Avuții au orgasm, săracii au copii.

*Săptămâna viitoare împlinesc 36 de ani, am un milion în bancă, dar în cea mai mare parte a timpului n-am pe nimeni cu care să vorbesc sau pe care să-l iubesc.

*Nu împărtășea niciodată entuziasmul celorlalți de-a sărbători (zilele de naștere) aceste borne care-l despart pe om de mormânt.

*Apropo de muncă. La observația nu există înlocuitor pentru bani. Are replica – Există dacă ești artist. Se numește satisfacția muncii pe care o faci.

*Numai oamenii plictisitori se plictisesc.

Guy Bellamy_Turist fiscal 001

Mă repet, o carte bună! Pe tot parcursul l-am văzut în fața ochilor pe Simon Pegg în rolul lui Fred. Cred că ar ieși un film super !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s