Omul din Beijing_Mankell Henning


Îmi place Mankell. Asta este a doua carte pe care am citit-o și am mai achiziționat două ieri la Târgul de carte „Gaudeamus”.

Îmi place cum încheie cartea cu Nota autorului în care precizează „Acesta este un roman. Asta înseamnă că cele scrise de mine au un fundament real, dar nu toate părțile sunt reproduceri realiste ale unor evenimente care au avut loc. … Cu alte cuvinte, am scris despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla și nu despre ceea ce s-a petrecut în realitate. … Însă chiar și într-un roman, cele mai importante detalii trebuie prezentate corect … .”

Romanul are patru părți iscusit îmbinate.

PARTEA ÎNTÂI – Tăcerea (2006)

Începe cu un Epitaf.

La începutul lui ianuarie 2006 în miezul iernii, într-un decor cu zăpadă înghețată, pe un ger cumplit, un lup singuratic traversează granița nevăzută dinspre Norvegia în Suedia. În zorii zilei de 13 ianuarie lupul ajunge la marginea unui sat cu case din ale căror hornuri nu iese fum, adulmecă aerul și simte miros de sânge.

Un fotograf se pune în mișcare pentru ultima zi a călătoriei lui datorate unei burse care îi permitea să studieze sate părăsite. Se îndrepta spre ultimul sat de unde primise o scrisoarea impresionantă a unui bătrân care locuia acolo și care îi povestea despre casele cu hornuri care păreau, ca într-un joc copilăresc, că își trimit mesaje prin fuioare de fum. Pe măsură ce se apropia de sat fotograful își dădea seama că se confrunta cu o situație pe care nu o înțelegea pe deplin, hornurile nu fumegau, cineva curățise zăpada, dar nu era nici un foc aprins.

Poliția găsește 18 adulți uciși prin tortură și un copil ucis fără violență inutilă. Toți purtători de nume Andersson, Andren și Magnusson. În apropierea satului s-a găsit o panglică roșie subțire, părea să fie de mătase.

Judecătoarea Brigitta Roslin aflată într-un moment de criză existențială se gândea la părinți, la cei 4 copii și la soțul ei, la căsnicia care începuse să se ofilească și să moară. Află din presă de execuția în masă de la Hesjövallen și tresare la numele de Andren care se afla pe lista morților. Avea într-un sertar un pachet cu documente legate cu panglică roșie. Își dădu seama că este rudă cu două dintre victime, părinții adoptivi ai mamei. În pachet găsi o poză de familie în fața unei case care semăna exact cu casele din fotografiile din ziar. Judecătoarea își dorea să afle mai mult, cel puțin dacă părinții adoptivi ai mamei se numărau printre cei uciși.

PARTEA A DOUA – Calea ferată (1863)

Spune povestea a trei frați chinezi, Guo Si, San  și Wu, care au plecat din satul lor spre Canton sperând într-o viață mai bună. Băieții fuseseră crescuți în ideea că nu trebuie să pună adulților întrebări inutile. „Zeii din copaci, din râuri și din munți creaseră lumea în care trăim noi, ființele umane. Ca în acest univers misterios să existe un echilibru divin, trebuie să existe bogați și săraci…”

Dar San observa că părinții lui își trăiau viețile într-o servitute totală și se întreba dacă mai există oameni care să muncească atât de mult și să primească atât de puțin în schimb. Pentru mama lui San stelele reprezentau un soi de consolare, era convinsă ca de la stele venim și la stele ne întoarcem.

Ajunși în Canton, frații au fost luați sclavi și duși în America la construcția căilor ferate. Mai puțin Wu care se îmbolnăvise și fusese omorât de stăpâni.

În timpul șederii în America (Nevada) cei doi frați au îndurat multe umilințe din partea lui J.A., un suedez pe post de supraveghetor la construcția căilor ferate. După patru ani de sclavie s-au putut reîntoarce în Canton (1967), via New York, Liverpool. Pe drumul de întoarcere „se duce” și Guo Si. San se gândea la ura pe care o resimțea pentru J.A. și se gândea că trebuie să vină un timp când va așterne toată povestea umilinței pe hârtie. În toamna anului 1968 Guo Si începe să scrie povestea.

PARTEA A TREIA – Panglica roșie (2006)

Judecătoarea aflând de panglica roșie, a pornit pe urmele ei făcând investigații de una singură.

A dat de un chinez care s-a cazat o singură noapte în apropierea satului cu crimele. Imaginea lui a rămas înregistrată pe camera de supraveghere de la hotel. Cum poliția nu intrase pe această pistă, patronul a fost bucuros să o ajute pe judecătoare în demersul ei de detectiv particular. La restaurantul chinezesc din aceeași localitate lipsea o panglică roșie la unul din lampadarele care luminau mesele.

Brigitta Roslin a înștiințat poliția despre cele descoperite, dar aceasta nu era deloc interesată de indiciile ei. Luându-și gândul că ar putea ajuta la cercetare, pleacă cu una din fostele colege de facultate într-o excursie în China. Colega ei studia cultura chineză. În tinerețe mai fuseseră la Beijing, în Piața Tienanmen – Piața Păcii Cerești și avea din 1966  Cărțulia Roșie a lui Mao. În anul 1967 în China era toiul Revoluției Culturale.

La Beijing Brigitta Roslin a fost victima unei tâlhării în plină stradă. Bineînțeles că nu a lăsat mintea ei iscoditoare fără răspunsuri și a continuat calea cercetărilor pe cont propriu și la Beijing. Cu ocazia înapoierii poșetei furate a cunoscut-o pe Hong Qui, o chinezoaică de școală veche care nutrea sentimente foarte puternice față de țara și poporul în care se născuse. Crezul ei era că „ A fi comunist înseamnă a lupta împotriva sărăciei și a disperării”.

Hong Qui avea un frate, Ya Ru, care citea în momentele lui de singurătate dintr-un jurnal mai vechi de 100 de ani. Jurnalul conținea istoria umilinței înaintașilor lui. Ru Ya considera că unicul mod în care putea reda onoarea strămoșilor era să îi pedepsească cu moartea pe descendenții umilitorilor.

PARTEA A PATRA – Coloniștii (2006)

Yu Ra făcea parte din tagma noilor îmbogățiți de după deschiderea Chinei (liberalizarea pieței) și visa la colonizarea modernă a continentului African.  Cei doi frați pleacă cu o delegație de oameni de afaceri și politici în Zimbabwe pentru a salva această țară de la colaps. Ideea era ca milioane de țărani săraci chinezi să fie strămutați în Zimbabwe ca să muncească excedentul de pământ.

Yu Ra hotărăște să-și suprime sora care știa prea multe despre el și plus că se împrietenise cu judecătoarea Roslin care la Beijing pusese întrebări despre aghiotantul lui de bază.

Hong Qui simte și ea primejdia și lasă o scrisoare celei mai bune prietene din tinerețe, Ma Li.

Ma Li se dovedește a fi ocrotitoarea Brigittei Roslin în tumultoasele evenimente din Chinatown la Londra.

La sfârșitul acțiunii de detectiv, judecătoarea trimite poliției o scrisoare privind descoperirile ei și așteaptă să fie contactată.

Epilog

În august 2006 lupul singuratic, după ce își continuase drumul spre est, și-a găsit sfârșitul pe terenul unei ferme. Nimeni nu știa că el fusese primul care descoperise crima din Hesjövallen. Satul devenise pustiu, nimeni nu mai locuia acolo. În grădini scorușele (fructe comestibile roșii ca niște cireașe) luceau deja roșii, fără ca nimeni să admire superbul spectacol de culoare. Toamna începuse și oamenii se pregăteau pentru o altă iarnă lungă.

Mankel Henning_Omul din Beijing

Alte idei interesante:
1. Judecătoarea avusese un caz cu hoți de carduri români și un altul cu hoți din parcări printre care și români, compunea în secret cântece pop.

2. Fotograful care descoperise crima devenise tot mai fascinat de oamenii în vârstă. Voia să facă un album cu chipuri de femei bătrâne care să pună în valoare frumusețea ridurilor acestor femei și să spună, în același timp, povestea vieții lor și a greutăților îndurate.

3. Atât tatăl judecătoarei, cât și mama chinezului care scrisese jurnalul credeau că oamenii după moarte ajung sau se transforme în stele.

4. Brigitta Roslin și Hong Qui aveau drept cea mai bună prietenă o colegă din studenție, adică pe Karin și pe Ma Li. Păreau prietene predestinate.

5. Curiozitatea reprezintă o virtute umană. Cine nu e curios nu are șansa să ducă o viață satisfăcătoare.

6. Trebuie să părem puternici. Nimeni nu dă de lucru unor oameni fără vlagă.

7. Fiecare cuvânt pe care îl rostești fură energia unui pas.

8. Aveam mulți prieteni care, după ce trecuseră de 40 de ani, resimțeau bătrânețea ca pe o  boare slabă, dar rece, răsuflându-le în ceafă.

9. Până la urmă nu rămânem decât cu prietenii. Prietenii sunt ultima linie de apărare pentru care ne putem lupta să o păstrăm.

10. Budismul recunoaște doar zeul suprem din interiorul fiecăruia.

11. Liniște și pace. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mi le doresc mai tare.

12. Dacă îți alegi greșit oamenii în care ai încredere, rămâi neajutorat și lipsit de apărare. (Confucius)

13. Întotdeauna instinctul de conservare al individului încurajează prudența.

14. Diavolul se ascunde în detalii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s