Dublin 1


Dublin_03 august 2012

A fost o zi ploioasă.

Când am plecat de la hotel era înnorat. Am trecut pasarela peste autostradă și am coborât la tramvaiul Luas. O cartelă pentru 7 zile costă 23 eur. De la Red Cow până la Abbey Street sunt 14 stații, tramvaiul face 45 de minute, timp suficient să te familiarizezi cu arhitectura din suburbii. Case cu parter și etaj lipite, garaje, garduri din arbuști, un canal cu rațe, stații bine amenajate cu automate de bilete, tabele electronice pentru orar, restaurante cu terase pline de jardiniere cu flori, un teren de fotbal, supermarketuri de tot felul.

De la stația de tramvai de pe Abbey Street Lover am ieșit la intersecția cu OConnell Street. Priveliștea era dominată de o țeapă imensă de inox –  The Spire construită în 2003 ca simbol al trecerii în noul mileniu, înaltă de 120m, își schimbă culoarea în funcție de cer. Am trecut râul Liffey peste OConnell Bridge, un pod mai mult lat decât lung, și am continuat drumul prin fața lui Trinity College. Mulți tineri vizitau colegiul probabil interesați de studii. Fără să vrem ne-a atras Grafton Street, arteră pietonală cu un pavaj în formă de cărămidă roșie, ghidurile turistice spun că este pe locul 5 în topul celor mai scumpe străzi din lume. Nu sunt convinsă! Majoritatea magazinelor se află în clădiri în stil georgian, case pătrățoase cu uși și ferestre dreptunghiulare, care nu depășesc 2-3 etaje.

D2_1

D2_2

D2_3

Pentru că ploaia s-a întețit am intrat în Stephens Green Shopping Center. Ghidurile spun că are forma unei sere, mie mi se pare că aduce a gară. Sub o cupolă de fier și sticlă am zărit un ceas mare. Pe laterale pare un teatru cu loje. Găsești de toate pentru toți. Am luat o scurtă de ploaie foarte bună de la un magazin sport cu o reducere de 50% și o pereche de cercei de la „Celtic Spirit”.

D2_4

De la Shopping Center am mers pe lângă Gaiety Theatre (1871), o clădire în stil victorian unde au loc spectacole de operă și musicaluri, și am ajuns la Saint  Patricks Cathdral (17 martie ziua națională a Irlandei) construită în stil gotic în sec. al XIII-lea. Jonathan Swift, autorul „Călătoriilor lui Guliver” a fost vicar la această catedrală peste 30 de ani. În interior mi-a atras atenția pardoseala bogat ornamentată și colorată, vitraliile, sculpturile în marmură cu scene biblice, magazinul de suveniruri plin de trifoi verde, oițe și cruci celtice. Câteva domnițe despletite cu fuste lungi negre și cămăși albe din satin se pregăteau de o cântare. Tineri în pantaloni negri și cămăși albe se luptau cu un pian. În afara catedralei pajiștile verzi cu ronduri de flori colorate se conturau într-un parc liniștit. În parc era și un panou de atenționare care preciza clar că în parc nu se consumă băuturi alcoolice, câinii se țin în lesă și se face curat după ei, nu se joacă cu mingea, nu se folosesc biciclete sau motociclete.

D2_5

D2_6

D2_7

De aici am plecat spre Dublin Castle și City Hall. Nimic grandios, totul de dimensiuni mici, doar în curtea castelului artiștii sculptori în nisip făceau dovada talentului lor. Am traversat Dame Street și am ajuns în Temple Bar (un labirint de străduțe), o zonă pe sufletul meu. Baruri irlandeze unul după altul în culori și amenajări care mai de care mai interesante, galerii de artă, magazine tematice, centre culturale. Am asistat și la o reprezentație pe viu cu muzică irlandeză a unei trupe formate din 7 băieți cam „aburiți”. Cântau din suflet. Aveau și cimpoi. Am contribuit și noi la bunăstarea lor.

D2_8

D2_9

D2_10

D2_11

D2_12

D2_13

D2_14

D2_15

Pentru că era ora prânzului am intrat la Quays Restaurant. Am luat somon, bere Guinness mai slăbuță și câte un expreso. Nota  de plată 41.40 eur. Cam multicel, dar Temple Bar se plătește. Mâncarea bună, berea rece, cafeaua aromată, muzică irlandeză, chelnerii se mișcau bine, amenajarea interioară bine realizată. Mi-a atras atenția o lucrare din metal cu un țăran cu plugul pus la cal, două roți și o curea lată de la un gater agățate pe tavan, pereții păreau a fi din cărămidă netencuiți. Totul ține de percepție. În semiîntuneric imaginația lucrează. Dacă făceau lumină ca ziua în restaurant 50% din farmec se ducea pe apa sâmbetei. Localurile irlandeze sunt organizate la parter ca bar cu tejghea înaltă, scaune înalte, dozatoare de bere, iar la etaj mese și scaune obișnuite. Restaurantul avea și scenă pentru reprezentații pe viu, dar astea aveau loc doar seara.

D2_16

Cu burta mare am plecat pe malul sudic al râului Liffey în direcția Docklands, am traversat Hapenny Bridge fără să plătim nici un penny. Pe pod era un cerșetor de-al lor, un tip leneș care nu avea chef de muncă, curat, cu un păhărel de plastic în mănă spera să-i dăm lui pentru traversare. Ajunși pe malul nordic am luat-o ușurel spre port. După Custom House au început construcțiile contemporane cu o arhitectură foarte îndrăzneață. Rețin o clădire cu fațada gri-metalic  care încorpora un cilindru din sticlă înclinat mult spre interior, balustrade și bănci din inox, un pod alb cu multe cabluri de susținere – Samuel Beckett Bridge. Docklands mi-a amint de Londra, dar la dimensiuni mult mai mici. Am trecut prin Irish Famine Memorial, o serie de statui din bronz reprezentând oameni înfometați și un câine, ridicat ca omagiu victimelor Marii Foamete din 1845-1850. Foarte impresionant. Nava din lemn, a The Famine Ship Museum Jeanie Johnston, spune povestea irlandezilor plecați să se salveze în America de foamete. Înaintând prin port am traversat pe malul celălalt și pentru că nu am mai putut avansa spre capătul portului ne-am întors în oraș în zona  Grand Canal Docks de unde se putea vedea și stadionul, o clădire elipsoidală foarte bine realizată.

D2_17

D2_18

D2_19

D2_20

D2_21

D2_22

D2_23

D2_24

Circulația în oraș era liniștită, am văzut bicicliști pe benzi speciale, tineri pe role, am văzut și o barcă 4+1 cu vâsle, probabil la  antrenament că prea trăgeau cu foc.

După prima zi de hoinărit prin Dublin ne-am declarat mulțumiți. Orașul este liniștit, oamenii la fel, simți izul de Irlanda, norii pe cer și lumina se schimbă cu o viteză uluitoare. Acum este înnorat și plouă, peste ceva timp este senin cu soare. Probabil din cauza asta iarba este așa de verde.

http://myrandomplaces.wordpress.com/category/ireland/page/7/

http://myrandomplaces.wordpress.com/category/ireland/page/6/

http://myrandomplaces.wordpress.com/category/ireland/page/5/

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Dublin 1&8221;

  1. „Călătoria pentru mine ține de impresie și de savoare, am aproape 45 de ani.” – nu știu cum să iau această afirmație… Să înțeleg că la 30 de ani nu s-ar putea pune problema în termeni de impresie și savoare?

    • Impresia și savoarea sunt pentru orice vârstă. Aventura, mai puțin.

      • Eu cred că este doar un mit… sunt sigură că lipsa de aventură nu se manifestă începând cu o anumită vârstă… pur și simplu ea nu a existat niciodată.

      • Probabil că nu m-am exprimat clar.
        Aventura = o acțiune riscantă, primejdioasă.
        Ideea era că nu îmi place să întreprind acțiuni riscante (acțiunea avionul pierdut), dar am parte de aventură aproape zilnic. Viața însăși este o aventură. Aventura există tot timpul.
        Pentru mine concediul trebuie să fie o chestiune de relaxare și nu de risc.
        Pentru tine cred că nu este vorba de lipsa de aventură, cred că este vorba de lipsa de noutate vis-a-vis de domeniile tale de interes.
        Pe mine Irlanda mă fascinează de când am văzut „Pe aripile vântului”. Asta înseamnă de vreo 30 de ani. Am adunat multe aspecte pe care am vrut să le văd cu ochii mei, să le aud cu urechile mele, să le simt în felul meu. Și munca asta de cercetare (care implică impresie și savoare) este o aventură, doar pentru sufletul meu care vrea să simtă tot mai mult. Ceilalți pot să o privească ca pe o acțiune anostă … așa cum s-a întâmplat cu tine.

  2. Sunt uimită că deşi scrii după un an şi ceva ţi-au rămas în minte atâtea detalii legate de tot ceea ce ai văzut.
    Imaginile mi se par curate, însă nu mă impresionează suficient de mult astfel încât să vizitez Irlanda. Parcă îi lipseşte aventura.
    Aştept celelalte postări, sunt sigură că o să văd lucruri din ce în ce mai interesante şi poate am să-mi schimb părerea.

    P.S. Mă bucur nespus că te citesc!

    • Același lucru l-a observat și Dorin, că îmi amintesc atâtea amănunte. Eu am filmat și el a fotografiat. Am toată succesiunea de imagini necesară unei povești adevărate. Cheltuielile mi le-am notat și am păstrat toate bonurile fiscale și facturile. Pentru mine treaba asta este foarte ușoară.Toate detaliile povestirii sunt în primul rând pentru mine, apoi pentru cine dorește să se informeze.
      În privința aventurii am zâmbit. Când trăiești în București ai parte de aventură zi de zi. În ultimii ani criteriul meu de alegere a destinației a fost cât mai în nord (Berlin, Londra, Dublin).
      Cred că în continuare povestea mea la Dublin nu are nici o legătura cu acțiunea riscantă sau cu primejdia. Sunt o persoană căreia îi place să dețină controlul. Nici cu avionul nu mă riscam dacă făceam rezervarea la un tren mai devreme cu o oră, așa cum am gândit eu. 🙂
      Călătoria pentru mine ține de impresie și de savoare, am aproape 45 de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s