Decolarea spre Irlanda


Prima zi_02 august 2012

În prima zi am plecat cu trenul de la Papenburg la Amsterdam Aeroport. Se face o schimbare la Rhede. Noi oameni disciplinați ne-am așezat la sectorul indicat de bilet mult mai departe de mulțimea din gară. S-a anunțat la megafon că trenul pentru Amsterdam are întârziere. Ne gândeam că ceva de genul 10-15 min. Afișau pe tabela electronică 10min, 20min, 30min…Până la urmă vedem un tren care oprește la linie cu o destinație necunoscută pentru noi în care se urcă buluc toate persoanele cu geamantane mari. Nu a durat 2 min oprirea și tenul a plecat odată cu șansa de a ajunge în timp util la aeroport. Până ne-am informat noi cum stă treaba, pe tabela electronică întârzierea anunțată era de 60min. Nu era rău nici o oră întârziere. După calculele mele eram în grafic, cunoșteam aeroportul, știam ce avem de făcut. Din păcate după ce am urcat în tren întârzierile s-au acumulat și am ajuns în aeroport cu 80min întârziere. După o alergătură în forță am ajuns cu 5 min întârziere după închiderea porții la avionul de Dublin de la ora 13,30.

Încă de pe peron de la Rhede soțul meu era convins că ”s-a dus dracului vacanța noastră”, eu nu am avut nicio clipă îndoiala că la sfârșitul zile vom fi în Dublin.

În momentul în care am ajuns să luăm biletele de la automat poarta se închisese. Am apelat la o doamnă de la un ghișeu de bilete să ne ajute, dar doamna blondă cam trecută nu era deloc interesată să ne dea o mână de ajutor. Plictisită ne-a anunțat că ”poarta s-a închis acum 5 min”. Ca urmare ne-am îndreptat spre birourile AerLingus unde soțul meu i-a explicat tinerei care făcea oficiile de gazdă că trenul nemțesc a avut întârziere 80min și din această cauză am pierdut avionul la 5 min. Tânăra nu părea prea convinsă de poveste dar se vedea că era în priză la serviciu. Ne-a pus să sunăm la agenția din București prin care am luat biletele ca să ne ofere o soluție. Doamna de la care mai cumpărasem bilete și pentru alte călătorii i-a spus soțului că biletele sunt fără schimbare și că le-am pierdut definitiv, atât dusul, cât și întorsul. Asta știam și noi, dar uneori este bine să faci pe prostul. Deci vacanța era complet terminată. Soțul îi spune tinerei ce explicație a primit de la doamna de la agenție, iar mie îmi zice repede că doamna l-a certat că nu a plecat mai devreme la tren, iar replica lui către mine a fost ”cu cât să plec mai înainte, să fi plecat de ieri?”.

În momentul comunicării explicațiilor persoanei de la AerLingus am văzut și eu cum se comportă un angajat al unei firme care empatizează cu clientul. Tânăra era revoltată ca am pierdut nu numai dusul, dar și întorsul. Soțul meu i-a spus că vrea să cumpere alte bilete și ea se pregătea să ne găsească două bilete dus în aceeași zi,dar când a înțeles că vrem și întors (pentru că eu trebuia să iau Taromul pentru București) am văzut revolta pe chipul ei și am ascultat cum comenta cu cealaltă colegă că i se pare inacceptabil să pierzi și întoarcerea. Așa că ”tânăra noastră speranță” de la AerLingus după vreo 20min de citit prin catastife ne-a mutat din avionul pe care îl ratasem la mustață în avionul următor. Avioanele din Amsterdam la Dublin pleacă cam din 2 în 2 ore și sunt 4 pe zi. Noi am avut bilete la al 2-lea. Deși toate cele 30 de min nu am făcut altceva decât să-l rog pe Dumnezeu să aibă grijă de noi parcă nu îmi venea să cred că se poate. Cu noile coduri de bilete ne-am dus la aparatele electronice unde, după ce am introdus ce trebuia și am scanat un pașaport,  biletele au început să iasă din aparat. Am ajuns la îmbarcare și aici aparatele țiuiau pentru că aveam locurile inversate. Ne-am așezat pe scaune, avionul era plin ochi și soțul meu tot se mai gândea că ne dau jos și că a fost o dublare de locuri ca pe vremuri la CFR. Eram ca în filmele cu teroriști, ne gândeam că dacă se închid ușile și avionul se pune în mișcare pe pistă suntem scăpați.

AerLingus

Și uite așa domnișoara Ruth, o frumoasă creolă cu un păr negru ca abanosul strâns perfect într-o coadă de cal împletită pe lateral, ochi negri și gene întoarse date cu rimel, cu o ținută impecabilă și o atitudine verticală și la propriu și la figurat,   ne-a deschis poarta spre una din cele mai frumoase destinații de vacanță Dublin și, bine înțeles, Irlanda.

Păstrez și acum biletul ei pe care ne-a trecut numerele de ticket și cursa plus un mesaj pentru cei de la ghișeul de bilete în cazul în care nu merge automatul cu finalul ”Thankx!” care mi-a dat un chef de viață și de luptă cu toate porcăriile lumii ăsteia în care trăim.

Ca sfat pentru toți călătorii: să ai încredere, să insiști, să te miști rapid și să vorbești bine engleza.

Ca sfat pentru tot omul: să nu crezi total în punctualitatea germană și să îți iei două ore marja de siguranță pentru că și ”motorul Europei” mai dă rateuri.

Zborul a fost plăcut. Am avut loc la geam pe partea stângă. Am văzut trecerea de pe continent pe insulă. Țărmul irlandez este inconfundabil. Pajiștea verde te întâmpină de la prima vedere a uscatului.

După amiază pe la 17 ora locală am ajuns în Dublin, autobuzul ne-a lăsat în stația Red Cow. Am trecut o pasarelă peste autostrada cu multe benzi și ne-am cazat la Ibisul cu același nume. Am avut tovarăși de hotel un grup numeros de canadieni vorbitori de franceză.

După așa aventură a trebuit să ne recuperăm energia și am luat masa la restaurantul hotelului cu supa zilei (o supă de legume), somon cu cartofi natur și câte un pahar de vin alb (Pinot Gris) cam călduț pentru un vin alb, 46,40eur nota de plată.

În concluzie: s-a îndeplinit profeția mea ”că la sfârșitul zile vom fi în Dublin”.

Deviza zilei: NU PIERDE NĂDEJDEA.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Decolarea spre Irlanda&8221;

  1. Am savurat la maximum aventura voastră, dar şi felul tău de a o expune. Chiar m-am simţit ca şi când eu treceam prin faptele respective.
    Am să ţin minte sfatul despre nemţi.

    • Sunt mult mai convingătoare când povestesc pe viu.
      În spatele încrederii mele a fost un gest pe care l-am făcut la un alt drum cu avionul față de o persoană care avea nevoie de o mână de ajutor. Gestul meu a fost voluntar, din suflet, dezinteresat, cu gândul de a face bine și cu credința că în Univers energia binelui se propagă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s